slideshow 8 slideshow 2 slideshow 3 slideshow 4 slideshow 5 slideshow 6 slideshow 7 slideshow 1 slideshow 9

You are here

Inman Aligner

Inman Aligner este un aparat orthodontic cu ajutorul căruia se pot îndrepta dinţii malpozitionaţi, în special cei din zona frontală. Se aseamănă cu sistemul Invisalign prin următoarele caracteristici:

  • Este un aparat detaşabil, ceea ce permite o mai bună igienizare atât a dinţilor cât şi a aparatului,
  • Este semidiscret; placa (care constituie corpul aparatului) este poziţionată în spatele dinţilor iar arcurile care sunt în faţa acestora sunt puţin vizibile;
  • Perioada de tratament este mai redusă decât în cazul aparatelor ortodontice mobile.

Aparatul este format dintr-o placă palatinală sau linguală care susţine un dispozitiv cu resorturi în partea vizibilă a dinţilor şi un dispozitiv cu resorturi pe cealaltă parte a dinţilor. Aceste dispozitive sunt individualizate în raport de poziţia dinţilor la începutul tratamentului şi cea care se doreşte la sfărşitul tratamentului. Cele două dispozitive exercită presiuni reduse dar constante asupra dinţilor care trebuie repoziţionaţi.

Inman Aligner este indicat pentru tratamentul următoarelor situaţii clinice:

  • Dinţi cu poziţii anormale (proieminenţi, rotaţi, distanţaţi);
  • Dinţi înghesuiţi;
  • Recidivă (tendinţa de revenire) după alte tratamente ortodontice.

Acest tip de aparat este indicat atunci când sunt necesare doar mişcări reduse ale dinţilor din zona frontală (anterioară) a maxilarului superior şi inferior.

Beneficiile Inman Aligner

  • Nu este nevoie de a schimba aparatul pe toată durata tratamentului.
  • Este mai puţin costisitor comparabil cu alte tipuri de tratamente.
  • Perioada de tratament este mai scurtă
  • Este uşor de aplicat şi îndepărtat de către pacient.

Dacă este indicat de către medicul ortodont, Inman Aligner este o alegere bună pentru pacienţii care doresc un tratament ortodontic mai ieftin.

        

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer